Primarul municipiului Ploieşti, Mihai Polițeanu, a anunţat, sâmbătă, că o conductă de transport produse petroliere s-a spart, iar ţiţeiul a început să iasă la suprafaţă în Parcul Municipal Ploieşti Vest, pe o porţiune de câteva zeci de metri pătraţi. Inspectorii de mediu au fost informaţi despre acest incident.
„O conductă CONPET de transport petrol s-a spart. Ţiţeiul a început să iasă la suprafaţă în Parcul Municipal Ploieşti Vest. Alimentarea a fost oprită, urmează sa se acţioneze cu vidanjări şi utilaje specifice pentru remedierea situaţiei”, a anunţat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, primarul oraşului Ploieşti, Mihai Poliţeanu, relatează News.ro.
Edilul municipiului consideră că mutarea traseului conductelor este „obligatorie„ şi este „posibilă”.
„Când fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iulian Dumitrescu a pus ochii pe terenul parcului, Conpet a făcut un proiect de mutare a traseelor acestor conducte. Apoi, după căderea lui Dumitrescu, s-a aşternut tăcerea”, a mai afirmat Poliţeanu.
Inspectorii teritoriali de mediu au fost informaţi despre acest incident, urmând să fie luate măsuri pentru eliminarea efectelor poluării cu produse petroliere.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!