După modelul „11 septembrie”, pandemia de coronavirus aduce noi reguli în transportul aviatic. Comisarii europeni lucrează în această perioadă la o serie de noi reglementări.
Potrivit comisarului pentru Transporturi, Adina Vălean, ele vor fi publicate luna viitoare. Distanțarea socială este una dintre măsurile care se vor impune și după ridicarea restricțiilor. O alta ar fi lăsarea scaunului din rândul de mijloc al avionului gol.
Vălean mai spune că măsurile luate în considerare vor include purtarea de măști de protecție și dezinfectarea avioanelor și aeroporturilor.
Ea se așteaptă ca toate aceste reguli să se mențină până când va exista un tratament sau un vaccin pentru COVID-19.
Companiile aeriene au avertizat că măsurile de încetinire a răspândirii pandemiei ar putea afecta profitabilitatea sectorului cu mult după ridicarea restricțiilor de circulație.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!