Papa Francisc spune că nu îi place să călătorească, deși a vizitat numeroase țări într-un ritm mult mai rapid decât predecesorii săi.
Vă spun un secret: nu îmi place să călătoresc. Este adevărat! Este adevărat!, a declarat Suveranul Pontif în timpul unei audiențe publice la Vatican, la care au participat 400 de copii.
Liderul Bisericii Romano-Catolice a comparat rutina sa privind călătoriile cu o pedeapsă aplicată unui copil răsfățat ce refuză să mănânce, dar este forțat să consume porții duble.
Este adevărat că, atunci când călătorești, găsești mereu oameni buni și înveți multe. Dar nu îmi plac călătoriile, aceasta este firea mea, a insistat Papa.
De la alegerea sa, în martie 2013, Francisc a efectuat 30 de călătorii în străinătate. Cel mai recent, a vizitat România, în perioada 31 mai-2 iunie.
Una dintre țările pe care încă nu a vizitat-o ca papă este chiar cea natală, Argentina.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!