Ministerul de Interne anunţă sâmbătă că peste 13.000 de angajaţi MAI - pompieri, poliţişti şi jandarmi, cu aproximativ 6.000 de mijloace sunt pregătiţi să intervină pentru protejarea oamenilor, fluidizarea căilor de acces şi pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase, în contextul atenţionărilor de vreme severă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie, în regiunile sudice, sud-estice şi în zona montană.
”În contextul atenţionărilor de COD GALBEN şi COD PORTOCALIU de vreme severă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie, potrivit cărora de astăzi, 25 noiembrie a.c., şi până mâine, 26 noiembrie a.c., ora 16:00, în regiunile sudice, sud-estice şi în zona montană, se vor înregistra intensificări ale vântului, precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori, viscol şi polei, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost dispuse primele măsuri de pregătire astfel încât, dacă situaţia o va impune, intervenţiile în sprijinul populaţiei să se desfăşoare fără probleme”, anunţă Ministerul de Interne, relatează News.ro.
Instituţia precizează că ”la acest moment, peste 13.000 de angajaţi MAI - pompieri, poliţişti şi jandarmi – cu aproximativ 6.000 de mijloace sunt pregătiţi să intervină pentru protejarea oamenilor, fluidizarea căilor de acces şi pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase”.
”O atenţie deosebită va fi acordată în aceste zile circulaţiei pe drumurile publice, având în vedere că se aşteaptă depunere de polei, aceasta fiind una dintre principalele cauze de accident pe timp de iarnă. Utilajele de deszăpezire acţionează preventiv, la acest moment, pe DN 73 Fundata, DN 67C Novaci-Rânca, DN1 zona montană, DN 1A, unde ninge uşor şi este carosabil umed„, se precizează în comunicat. În plus, situaţia la nivel naţional este monitorizată prin Centrul Naţional de Conducere Integrată care funcţionează la nivelul MAI, astfel încât să se poată asigura o cât mai eficientă coordonare a intervenţiilor din teren şi a resurselor necesare, spune MAI.
Ministerul de Interne transmite celor care intenţionează să efectueze deplasări în zonele cu risc să verifice condiţiile de drum înainte de a pleca într-o călătorie. De asemenea, dacă vremea este severă, recomandăm să amâne călătoria sau să găsească rute alternative mai sigure.
”Nu plecaţi la drum dacă nu aveţi autovehiculul pregătit pentru condiţiile de iarnă. Totodată, pe parcursul deplasării, nu uitaţi să adaptaţi viteza la condiţiile de drum şi să păstraţi o distanţă suficientă faţă de celelalte maşini”, afirmă autorităţile. Orice situaţie de urgenţă poate fi semnalată la numărul unic de urgenţă 112! ”Conducerea MAI se află în permanentă legătura cu prefecţii din judeţele aflate sub atenţionările de vreme rea, astfel încât, în situaţia apariţiei unor situaţii de risc pentru populaţie, să poată fi asigurate, cu celeritate, toate resursele necesare intervenţiilor specifice”, mai spune MAI.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!