Populaţia mondială a depășit, marţi, 8 miliarde de locuitori, potrivit estimării oficiale a Naţiunilor Unite, care vede în aceasta „o piatră de hotar importantă în dezvoltarea umană” şi o reamintire, în plină conferinţă privind schimbările climatice COP27, a „responsabilității noastre comune de a avea grijă de planeta noastră", relatează France Presse.
Pentru ONU, „această sporire fără precedent", în condiţiile în care în 1950 timp planeta avea 2,5 miliarde de locuitori, este rezultatul "creşterii progresive a duratei de viaţă datorită progreselor înregistrate în materie de sănătate publică, nutriție, igienă personală şi medicină", relatează Agerpres.
Dar creșterea demografică ridică şi provocări serioase pentru ţările cele mai sărace, unde aceasta se concentrează cel mai mult. În timp ce Pământul număra mai puţin de un miliard de locuitori până în anii 1800, populaţia a crescut de la 7 la 8 miliarde în doar 12 ani.
Citește și: România este în criză de apă. Guvernul cere populației să nu facă risipă
Un semn al încetinirii demografice, va dura aproximativ cincisprezece ani pentru a ajunge la 9 miliarde în 2037. ONU proiectează un "vârf" de 10,4 miliarde în anii 2080 şi o stagnare până la sfârşitul secolului.
Pragul de 8 miliarde a fost depășit în plină desfășurare a conferinţei mondiale asupra climei, COP27, de la Sharm el-Sheikh (Egipt), care subliniază încă o dată dificultatea țărilor bogate, cele mai responsabile de încălzirea planetei, şi a țărilor sărace, care cer ajutor pentru a-i face faţă, să se înțeleagă asupra unei reduceri mai ambițioase a emisiilor de gaze cu efect de seră provenind din activităţile umane.
Cu toate acestea, reaminteşte ONU, "dacă creșterea demografică amplifică impactul dezvoltării economice asupra mediului", "ţările unde consumul de resurse materiale şi emisiile de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor sunt cele mai ridicate, sunt în general cele în care venitul pe cap de locuitor este cel mai mare şi nu acolo unde populaţia creşte rapid".
„Impactul nostru asupra planetei este determinat mult mai mult de comportament decât de numărul nostru", rezumă pentru AFP Jennifer Sciubba, cercetător rezident la think-tank-ul Wilson Center.
Şi tocmai în ţările care concentrează o puternică sărăcie creșterea demografică ridică provocări majore. „Persistența unor niveluri ridicate de fertilitate, la originea creşterii rapide a populației, este atât un simptom, cât şi o cauză a progresului lent în materie de dezvoltare", scrie ONU.
Citește și: Peste 1 miliard de lei plătit furnizorilor de energie pentru compensarea creşterii preţurilor la populaţie
Astfel, India, o ţară de 1,4 miliarde de locuitori, care va deveni cea mai populată din lume în 2023 depăşind China, ar trebui să cunoască o explozie a populației sale urbane în următoarele decenii, cu megapolisuri deja suprapopulate şi lipsă de infrastructură esenţială.
În Bombay, aproximativ 40% din populaţie trăieşte în mahalale, zone de mizerie supraaglomerate, alcătuite din cocioabe improvizate, dintre care majoritatea nu dispun de apă curentă, electricitate şi canalizare.
Cifrele globale maschează o imensă diversitate demografică. Astfel, mai mult de jumătate din creşterea populaţiei până în 2050 va veni din doar 8 ţări potrivit ONU: Republica Democrată Congo, Egipt, Etiopia, India, Nigeria, Pakistan, Filipine şi Tanzania.
Şi până la sfârşitul secolului, cele mai populate trei oraşe din lume vor fi africane: Lagos în Nigeria, Kinshasa în RD Congo şi Dar Es Salaam în Tanzania.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!