Radioteleviziunea naţională din Italia, RAI, a prezentat scuze publice vineri după ce a dezvăluit, din greşeală, rezultatele votului intern pentru cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision, invocând o eroare de natură tehnică.
Concursul Eurovision este cel mai mare eveniment muzical live televizat din lume, cu 37 de ţări participante la ediţia din acest an, organizată în oraşul suedez Malmo, din care 26 se califică în marea finală, programată să se desfăşoare sâmbătă seară, relatează Agerpres.
În genericul de final al transmisiunii de joi, RAI a afişat aşa-numitele rezultate provizorii ale votului, indicând că reprezentanta Israelului, cântăreaţa Eden Golan, a fost preferata italienilor, cu peste 39% din voturi.
Citește și: Israelul a ajuns în finala Eurovision, în ciuda protestelor de la Malmo
Regulamentul concursului Eurovision prevede că o astfel de informaţie nu poate fi difuzată înainte de marea finală a competiţiei.
"A fost o problemă tehnică, ce a dus la afişarea eronată în grafică a unor date - în întregime parţiale - ale votului naţional italian", a precizat RAI într-un comunicat, adăugând că şi-a cerut scuze în faţa organizatorilor Eurovision.
Incidentul a stârnit un val de comentarii pe reţelele de socializare, pe fondul controversei legate de participarea Israelului la concurs şi de calificarea acestei ţări în finala competiţiei muzicale.
Citește și: Primii 10 finaliști Eurovision 2024 au fost aleși. Natalia Barbu din Republica Moldova nu a prins finala
Organizatorii Eurovision au rezistat în faţa solicitărilor de excludere a Israelului din cauza campaniei sale militare din Fâşia Gaza, declanşată de atacul comis de organizaţia teroristă Hamas pe 7 octombrie 2023, argumentând că acest concurs este un eveniment apolitic.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!