Comisia Europeană urmează să publice noul raport MCV pentru România. Ar putea fi cel mai critic, din ultimii 10 ani, iar în document s-ar face referire la activitatea DNA, care ar fi în declin, la CSM, pentru conflictele interne, dar și la Secția de investigare a magistraților.
Comisia Europeană ar trebui să se întrebe cum a asistat România în acești ani, a declarat, la Digi 24, fostul președinte Traian Băsescu.
„Nu cred că suntem în momentul să înghiţim şi să ne punem cenuţă în cap în urma evaluărilor unor experţi mediocri. Trebuie să rămânem cu MCV, dar trebuie să avem o discuţie cu Comisia, ce vrea de la noi, să nu ne mai trimită toate persoanele cu mai mult sau mai puţine angajamente pe la UE. O primă problemă, dincolo de ce am făcut noi la intern, este calitatea asistenţei pe care am primit-o în aceşti 10 ani. Nu se poate după 10 ani să vii să spui 'justiţia e un dezastru'. Înseamnă că şi tu, partenerul meu, ai o problemă. Marea problemă este că totul s-a limitat la statistici - câţi am arestat, câţi am judecat, câţi am băgat în puşcărie - şi nu la calitatea personalului din magistratură.
Nu poţi să spui că ai personal pentru justiţie când ai procurori ca Negulescu, când ai procurori precum cei de la Oradea, care pun gând rău judecătorilor. Trebuie făcută analiza profesională a celor care fac justiţie în România. Sunt unii buni, dar sunt şi foarte mulţi şcoliţi pe la facultăţi pe la Adâncata, care au ajuns şi la DNA şi la DIICOT, peste tot”, a declarat Băsescu la Digi 24.
CSM primește critici pentru că nu există colaborare în interiorul instituției.
A fost remarcată și descreșterea activității DNA, iar în acest context lupta împotriva corupției a cunoscut o scădere dramatică.
În raport se face referire și la celebra Secție de investigare a infracțiunilor din justiție. Instituția a fost înființată fără a exista o consultare cu actorii din sistem și nu s-a ținut cont de recomandările Comisiei de la Veneția în privința acesteia.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!