Cântăreţul olandez Joost Klein a lipsit de la repetiţia de vineri a concursului muzical Eurovision ca urmare a unui ''incident'', a precizat într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatoarea evenimentului, informează Reuters.
''Suntem în curs de investigare a unui incident care ne-a fost adus la cunoştinţă şi în care a fost implicat artistul olandez. Nu va mai repeta până la noi dispoziţii'', a precizat EBU, adăugând că nu va mai face alte comentarii pe acest subiect.
Nu este clar dacă Klein, a cărui melodie neconvenţională ''Europapa'' l-a plasat iniţial printre favoriţi, va apărea în finala de sâmbătă, relatează Agerpres.
EBU şi Klein nu au dat curs imediat unei solicitări de comentarii din partea Reuters.
Joi, peste 10.000 de persoane au demonstrat în oraşul Malmo (sudul Suediei), unde are loc competiţia, împotriva participării Israelului la Eurovision.
Citește și: Israelul a ajuns în finala Eurovision, în ciuda protestelor de la Malmo
Organizatorii Eurovision s-au opus apelurilor de a exclude Israelul din cauza campaniei militare desfăşurată în Gaza, în urma atacului Hamas din 7 octombrie 2023, argumentând că această competiţie este un eveniment non-politic.
Cântăreaţa israeliană Golan, în vârstă de 20 de ani, a fost unul dintre cei opt artişti care s-au calificat joi în finală şi a devenit una din favoritele competiţiei la casele de pariuri.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!