Acum la Digi FM LOUD LUXURY FEAT BRANDO - Body

Risc foarte mare de avalanșe la Bâlea Lac. Stratul de zăpadă a ajuns la aproape 2,5 metri

balea lac

Meteorologii au emis duminică, pentru prima dată în această iarnă, o avertizare de risc foarte mare de producere de avalanşe la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac, unde stratul de zăpadă măsoară 246 de centimetri.

"Ridicăm totuşi la 5 (riscul de producere de avalanşe - n.r.), la peste 1.800 de metri în Munţii Făgăraş, pentru că a nins destul de mult", a precizat meteorologul Narcisa Milian, potrivit Agerpres.ro

Riscul de producere de avalanşe poate fi de la 1 la 5, acesta fiind "riscul foarte mare", maxim emis de meteorologi.

Două avalanşe mari au avut loc, în cursul nopţii, în Munţii Făgăraş, la peste 2.000 de metri altitudine, una a lovit cabana Capra, alta a fost observată la Bâlea Lac, dar nicio persoană nu a fost rănită.

Directorul Salvamont Sibiu, Dan Popescu, recomandă turiştilor să nu părăsească zona cabanelor.

"Sunt avalanşe care se declanşează singure fără victime şi este exclus să se facă orice activitate în zona montană (Munţii Făgăraşului - n.r.), inclusiv sub 1.800 de metri este un risc mare de avalanşe. Pentru cei care ajung în zona turistică, Bâlea Lac, să stea exclusiv în jurul cabanelor, să nu se aventureze nici măcar la poalele versanţilor", a declarat directorul Salvamot Sibiu, Dan Popescu, conform sursei citate. 

O avalanşă de mari dimensiuni a lovit cabana Capra şi parcarea din faţa cabanei, în cursul nopţii, potrivit informaţiilor furnizate de pagina de Facebook, "Avalanşe în Carpaţi" şi confirmate de directorul Salvamont Sibiu.

"Nu sunt victime, dar sunt pagube materiale atât la cabană, precum şi mai multe maşini avariate. Avalanşa a curs pe vâlcelele ce coboară dinspre Cota 2.000 (Căldarea Berbecilor), (...). În urma ninsorilor masive cu vânt din ultima perioadă, riscul de avalanşă este mare în toată zona de gol alpin a munţilor Făgăraş. De asemenea la Bâlea Lac au fost observate urmele unei avalanşe mari în zona Şaua Doamnei (Curmătura Bâlii). Cel mai probabil, această avalanşă a curs de sub vârful Paltinul şi a traversat zona Şeii Doamnei. Cum ninsorile şi vântul continuă, este de aşteptat să se producă mai multe avalanşe declanşate spontan, chiar şi in zona montană de sub 2.000 m, unele dintre acestea de dimensiuni mari". avertizează cei de la "Avalanşe în Carpaţi".

Accesul la Bâlea Lac în Munţii Făgăraş se poate face doar cu telecabina şi numai dacă permit condiţiile meteo. Transfăgărăşanul este închis circulaţiei între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, ceea ce înseamnă că turiştii pot ajunge cu maşinile doar până la Bâlea Cascadă.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Lucian Mîndruta sezon 2 - 2024
Lucian Mîndruță – 16 decembrie 2024
MIX MARATON DE REVELION 2025
Mix Maraton de Revelion la Digi FM - Că să intri cu noroc în 2025!
florin piersic
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind...
giurgiu-ruse
Controalele vor fi introduse la frontiera bulgaro-română timp de şase...
Pe aceeași temă
Rain,On,The,Roof
Ploi în mare parte din țară până luni seara. Ninsori și strat de zăpadă la munte
Două persoane surprinse de o avalanşă în zona Bâlea Lac/ Shutterstock
Două persoane surprinse de o avalanşă în zona Bâlea Lac. O femeie a fost complet îngropată...
Winter,Road,Through,The,Mountains,With,Deep,Snow,During,A
Circulaţie îngreunată din cauza zăpezii pe DN 73, între Dâmbovicioara (Argeş) şi Fundata...
ploaie
Vremea se răcește semnificativ. Meteorologii anunță ploi și vânt. La munte se depune strat de...
Te-ar putea interesa și
Balea Lac
Lapoviţă şi ninsoare la Bâlea Lac. Prima deszăpezire din această toamnă pe Transfăgărăşan
bâlea lac
Zăpadă de peste 1 metru la Bâlea Lac. Risc crescut de avalanșe
Ninge pe Transalpina/ Foto: News.ro
Ninge pe Transalpina. Apelul drumarilor către şoferi: „Nu vă deplasaţi în zonele montane”
vreme finlanda, grecia
Vremea ciudată de la sfârșit de aprilie a adus zăpadă de 20 cm la Helsinki și un nor de praf...
Partenerii noștri
Digi24 Țara „neutră” despre care Putin spune că s-a oferit să găzduiască negocierile de pace cu Ucraina: o soluție „acceptabilă”
Țara „neutră” despre care Putin spune că s-a oferit să găzduiască...
DigiSport Ultimul meci la Tottenham? A luat nota 2 și a fost "desființat" de Crăciun: "O rușine pentru emblemă"
Ultimul meci la Tottenham? A luat nota 2 și a fost "desființat" de...
PeRoz O femeie a aflat cel mai mare secret al soțului, atunci când i-a fost refuzat cardul în luna de miere: „E greu să trăiești cu așa ceva”
O femeie a aflat cel mai mare secret al soțului, atunci când i-a fost...
Film Now Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă împreună, a fost perfect!”
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au...
Digi World Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Stirile Kanal D Și-a jefuit părinții și a dispărut în Ajunul Crăciunului cu 400.000 de euro
Și-a jefuit părinții și a dispărut în Ajunul Crăciunului cu 400.000 de euro
ProFM Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța...
Digi Life Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se estima
Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu...
Ultimele știri din matinal
florin negrutiu alegeri
Florin Negruțiu: Clasa politică zboară cu jetul, dar țara e pe marginea prăpastiei
paleologu012
Theodor Paleologu: România e o democrație originală și vulnerabilă. Avem nevoie de terapie...
Calin Georgescu/ Inquam Photos / George Calin
Analiza profesorului Cristian Păun: Cum e afectată economia și cât de realizabile sunt...
cristian pirvulescu
Cristian Pîrvulescu, despre cum influențează instabilitatea politică alegerile din România...
Ultimele știri
Goldie Hawn and Kurt Russell are Spotted Out Shopping in Aspen
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în...
PhotoFlash | Azerbaijan Airlines plane from Baku crashes near Kazakhstan's Aktau
Surse citate de Reuters: Avionul prăbuşit în Kazahstan ar fi fost doborât de un sistem de...
bosnia (3)
O furtună de zăpadă a lăsat sute de mii de case fără energie electrică în Balcani
Tibet,The,Yarlung,Zangbo,[yalu,Tsangpo],River,niyang,River,yamzho,Lake
China va construi în Tibet cel mai mare baraj hidroenergetic din lume