S-a lansat platforma digitală Meserii.ro - harta interactivă a învățământului profesional și tehnic (IPT) din România. Site-ul pune față în față, pentru prima dată, calificările elevilor din IPT și companiile cu obiect de activitate legat de aceste calificări.
Conform datelor oficiale, în anul 2018 au fost înregistrate în România aproape 60.000 locuri de muncă vacante, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Majoritatea locurilor de muncă disponibile au fost în industria prelucrătoare, ramura economiei care are cea mai mare cerere de absolvenți ai învățământului tehnic și profesional (IPT). În momentul de față, nu există un instrument care să ofere o imagine de ansamblu asupra învățământului profesional și tehnic din România și care să permită corelarea dintre meseriile aflate în pregătire (conform distribuției elevilor în IPT) și economie (prin firmele care au activitate principală într-unul dintre domeniile din sfera meseriilor în formare).
Meserii.ro este prima platformă digitală care conectează meseriile pregătite în școală cu potențialul de cerere din piața muncii, în diferite domenii de activitate.
Platforma oferă informații utile pentru părinți și elevi, dar și pentru companii, instituții de învățământ și decidenți.
Elevii de gimnaziu și părinții acestora pot afla de pe Meserii.ro atât ce școli profesionale sau licee tehnologice se află în zona în care locuiesc și ce calificări au acestea în pregătire, cât și numărul de firme din domeniul căutat, oferind o idee asupra potențialului cererii din piața muncii pentru o anumită meserie.
Companiile pot afla în ce regiuni găsesc viitori absolvenți în calificarea de care au nevoie, putând astfel defini mai bine planuri de extindere și dezvoltare. Instituțiile de învățământ și decidenții pot vedea numărul și distribuția companiilor care activează în domeniul de interes, datele de contact ale companiilor relevante (pentru a le propune parteneriate pentru sesiuni de practică sau pentru a primi echipamente și utilaje în scop didactic) și pot decide adaptarea programei și politici publice mai bune.
Informațiile din platformă au la bază datele furnizate de Ministerul Educației Naționale, în ceea ce privește cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2018-2019 și sunt actualizate anual. Datele privind companiile provin de la Ministerul de Finanțe și vor fi actualizate anual.
Ne bucurăm că suntem parteneri într-un proiect atât de relevant pentru piața muncii din România, în care învățământul profesional și tehnic, prin lipsa de informații cu privire la calificările existente și de informare asupra perspectivelor de angajare, nu este de multe ori prima opțiune a elevilor, fiind cel mai adesea asociat cu performanța slabă. De-a lungul anilor, ne-am implicat activ în dezvoltarea acestei ramuri a învățământului, prin proiecte dedicate în cadrul Țara lui Andrei și vom continua să investim în educația profesională și dezvoltarea personală a tinerilor, Meserii.ro fiind încă o dovadă a preocupării noastre, afirmă Mona Nicolici, manager sustenabilitate, OMV Petrom, compania care a finanțat proiectul.
Detalii despre cum funcționează Meserii.ro, seturile de date oficiale folosite în dezvoltare, dar și cele mai recente știri relevante pentru învățământul profesional și tehnic, se regăsesc pe platforma www.meserii.ro.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!