Comisarul european al României trebuie să fie o femeie. Este cerința pe care Ursula von der Leyen i-a făcut-o lui Klaus Iohannis.
Șefa Comisiei Europene este dispusă să mai aștepte după țara noastră și nu va accepta o propunere din partea Guvernului interimar Dăncilă.
Doamna președinte-desemnat von der Leyen este foarte îngrijorată pentru situația care s-a creat. Avem un guvern interimar care nu va nominaliza un comisar. Doamna președinte von der Leyen a subliniat că-și dorește foarte mult ca România să desemneze o doamnă pentru poziția de comisar pe Transporturi. (Reporter: Luminița Odobescu?) Nu am intrat în discuții pe nume. Nu am discutat despre un deadline, dar rugămintea a fost să accelerăm procedura, a declarat Klaus Iohannis.
Cei doi oficiali au vorbit și despre Laura Codruța Kovesi, proaspăt confirmată în funcția de procuror-șef al Parchetului European.
Am ținut să îi mulțumesc pentru implicarea deosebită și de succes în procedura de desemnare a procurorului-șef european. Un procuror din România este șef peste noua instituție europeană, avem o persoană care conduce o instituție europeană, a mai spus șeful statului, la Bruxelles.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!