Acum la Digi FM Benson Boone - BEAUTIFUL THINGS

Andra va cânta imnul României la meciul cu Elveţia

andra
Andra. Sursa foto: Facebook

Andra va intona imnul României la meciul cu Elveţia. Partida la care sunt aşteptaţi 50.000 de fani va avea loc marţi, pe Arena Naţională, de la ora 21.45.

„Fotbalul are incredibila putere de a ne umple de energie, de speranţă, de a ne face să visăm cu toţii acelaşi vis. Sunt foarte fericită pentru că tricolorii au reuşit să se califice la Campionatul European, au făcut fericiţi milioane de români pasionaţi de fotbal! Si sunt foarte bucuroasă că voi fi alături de ei şi de o ţară întreagă la meciul cu Elveţia, când împreună vom cânta imnul României”, a declarat artista, conform frf.ro, arată News.ro.

Echipa României a învins-o sâmbătă seară pe cea a Israelului, scor 2-1, și s-a calificat la EURO 2024. După meci, selecţionerul naționalei, Edi Iordănescu, a declarat că acest obiectiv a fost obţinut cu fiecare picătură de sudoare pe care au lăsat-o jucătorii pe teren pentru prima reprezentativă.

"Este o bucurie fantastică, mă încearcă un sentiment de mândrie, pentru că antrenez un grup extraordinar. Sunt jucători în care am crezul din prima clipă, niciodată nu am încetat să cred în ei. Toţi merită felicitaţi, şi cei de aici şi cei care şi-au adus contribuţia pe parcurs. E un privilegiu să antrenezi jucători cu asemenea caracter. E un moment frumos. Calificarea s-a obţinut matematic acum, dar ea s-a obţinut cu eforturi şi cu fiecare picătură de sudoare pe care au lăsat-o aceşti jucători pentru echipa naţională. Suntem mândri că vom fi la EURO", a spus tehnicianul, potrivit Agerpres.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o...
putin, trump
Vladimir Putin spune că planurile lui Donald Trump de anexare a...
myanmar (4)
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,7, s-a produs în Myanmar și a...
Pe aceeași temă
Vasily Piskarev/ Profimedia
Parlamentarii ruşi acuză România de acţiuni ostile faţă de Federaţia Rusă şi au sesizat...
romania nationala
Drumul tricolorilor către CM 2026 continuă astăzi: România înfruntă în deplasare San Marino
Nicușor Dan
Nicușor Dan: „România se confruntă cu o criză de datorie și cheltuieli fără precedent”
frații Tate
Fraţii Tate s-au întors în România pentru a-şi „dovedi nevinovăţia”: „Merităm victoria în...
Te-ar putea interesa și
Andrew și Tristan Tate
Frații Tate revin în România cu un avion privat: „Bărbații nevinovați nu fug”
România este inclusă oficial în Programul Visa Waiver. / foto Profimedia
Programul Visa Waiver pentru România, posibilă amânare. MAE și ambasadorul în SUA: Nu există o...
andra emotionata, plangand (2)
Andra, în lacrimi când a auzit povestea Alexiei Tudose, fata căreia i s-au reatașat ambele...
Eurovision 2025/ Profimedia
Elveţia, gazda Eurovision 2025, şi-a prezentat melodia din concurs 
Partenerii noștri
Digi24 De ce le e frică rușilor de avioanele F-16 ale Kievului
De ce le e frică rușilor de avioanele F-16 ale Kievului
DigiSport A făcut anunțul în direct: "Nicolae Stanciu va ajunge la Rapid!"
A făcut anunțul în direct: "Nicolae Stanciu va ajunge la Rapid!"
PeRoz Alec Baldwin, declarații despre divorțul de Kim Basinger, la aproape 20 de ani: „A fost o nebunie, a fost foarte, foarte greu!”
Alec Baldwin, declarații despre divorțul de Kim Basinger, la aproape 20 de...
Film Now Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la nesfârșit: "Dacă ai cheltuit 200 de milioane și faci un miliard, cine o să ne spună să ne oprim?!"
Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la...
Digi World Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi...
ProFM Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40 de ani
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită...
Digi Life Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează femeile. De ce se îngrașă ei mai mult după ce s-au căsătorit
Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează...
Andrew Tate/ Profimedia
Fosta iubită a lui Andrew Tate îl acuză de abuz și violență: „Îți voi...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Law,And,Justice.,Bokeh,Background.
Bărbatul acuzat că a omorât-o pe dentista din Brăila a fost trimis în judecată. Acuzaţiile...
Dani Alves
Condamnarea pentru viol a fostului fotbalist brazilian Dani Alves, anulată la apel. Anul...
Aurul a înregistrat un nou record istoric de peste 2.200 de dolari uncia/ Shutterstock
Gramul de aur a atins o valoare record, ajungând la 456,5 lei
Bucharest,Public,Transportation,System,By,Bus.,Aerial,View,Of,A
Autobuzul 642 din București, scos din circulație de la 1 aprilie, din cauza cererii reduse din...