Fostul fotbalist Dănuț Lupu a fost condamnat la șapte luni și zece zile de închisoare cu executare pentru că a condus fără permis în repetate rânduri. Fostul dinamovist în vârstă de 56 de ani a făcut deja apel.
Dănuț Lupu și-a recunoscut fapta și a transmis că s-a urcat la volan pentru a ajunge rapid la spital. Acesta avea permisul anulat din 30 aprilie 2001, când fusese prins la volan după ce consumase alcool. Și în iulie 2020, Curtea de Apel Galați l-a condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis, lucru care s-a mai repetat și în 2022.
"Nu știu dacă o să obțin suspendarea pedepsei, nu pot să vă spun eu lucrul ăsta. De aia sunt avocați, nu? Da, în primul rând, regret ce s-a întâmplat. Am fost nevoit. Pur și simplu mă duceam la spital. Îmi era rău. Și martorii au declarat același lucru. Acum, știți cum e în viață, chiar dacă faci anumite greșeli, eu spun că dacă le faci în interes de sănătate… Până la urma urmei e greșeala mea. Nu (n.r. întrebat dacă ar fi procedat altfel), pentru că eu cred că sănătatea fiecărui om e mai importantă decât orice”, a declarat Dănuț Lupu, citat de Gândul.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!