Acum la Digi FM GOTYE FEAT KIMBRA - Somebody that I used to know

Sportul își face loc și în creșe. Săptămânal, copiii ar putea avea două ore de activități fizice

Copil la creșă

Mișcarea devine obligatorie încă din primii ani de viață. Un proiect de lege ce urmează să fie votat în Parlament prevede ca anii petrecuți de cei mici la creșă să fie introduse minimum două ore de activități psihomotrice săptămânal pentru fiecare grupă. 

Micuții vor începe cu mișcări elementare precum mersul echilibrat, menținerea echilibrului pe un picior sau sărituri simple.

Antrenezi mai mult coordonarea. E vorba de cât de repede reacționează corpul la comenzile creierului. O să fie destul de dificil pentru că copiii nu o să înțeleagă, dar aceste deprinderi psihomotrice pot fi angrenate în jocuri de mișcare. Copiii se pot distra, nu simt o mare presiune ca și cum ar fi la o oră intensă, explică Alexandru Rus, profesor de educație fizică.

„Îi ordonează, îi ajută să capete deprinderi de relaționare corectă, de respectare de reguli. Devin mai sociabili, devin mult mai stăpâni pe ei”, susține, la rândul său, Daniela Voinea, directorul Școlii „Sfinții Voievozi” din Capitală.

Statisticile arată că 1 din 3 tineri din țara noastră nu face sport. În privința orelor de Educație fizică de la școală, apar des scutirile medicale.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
Judecată/ Shutterstock
Educatoare din Sectorul 1 al Capitalei, acuzată că a agresat șase copii anul trecut, a fost...
Cutro,,Crotone,,Italy,,2,March,2023,,Tragic,Shipwreack,Where,Over
Un copil moare în fiecare zi încercând să traverseze Mediterana centrală, transmite UNICEF
onu (3)
ONU denunţă „dispreţul fără limite al Rusiei pentru viaţa civililor”, după ce au fost ucişi...
claudia patrascanu (3)
Claudia Pătrășcanu, fericită că fostul soț trebuie să le dea pensie alimentară mai mare...
Te-ar putea interesa și
adriana bahmuteanu
Cum a reușit Adriana Bahmuțeanu să câștige procesul cu Silvius și Honorius Prigoană: „E o...
copil cu tableta
Cât timp dintr-o zi ar trebui să stea un copil în faţa ecranelor? Psihologul Daniel David...
Volker Turk
ONU condamnă suferința inimaginabilă a copiilor ucraineni căzuți în mâinile Rusiei
Gene Hackman and Betsy Arakawa
Copiii lui Gene Hackman nu au fost incluşi în testamentul său
Partenerii noștri
Digi24 Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic: „Contribuie la absorbția calciului la nivel intestinal”
Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic...
DigiSport Veste mare despre ”bijuteria” de 135.000.000 € din România: ”Va dura 8 luni”
Veste mare despre ”bijuteria” de 135.000.000 € din România: ”Va dura 8...
PeRoz Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș...
Film Now Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina...
Digi World Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e într-un șoc plăcut"
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
De ce va fi Papa Francisc I înmormântat în roșu/ Profimedia
Mormântul papei Francisc va putea fi vizitat începând de duminică
putin, trump
Donald Trump, atac furibund la adresa lui Putin, după atacul mortal din Kiev: „Vladimir...
Donald Trump - Keir Starmer joint press conference in the White House
China îl contrazice pe Trump, care afirmase că Beijingul negociază cu SUA pe tema tarifelor...
prezentatoare tv turcia, in direct in timpul cutremurului
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio...