O parte din asistenții medicali români care lucrează în Suedia nu au pregătirea necesară pentru a ocupa acele posturi.
Este concluzia unui reportaj al televiziunii din statul scandinav, care vorbește despre persoane cu diplome eliberate de o școală postliceală de la noi, fără a fi participat la cursuri.
Mircea Timofte, președintele Ordinului Asistenților, recunoaște că există o problemă și propune soluții pentru rezolvarea ei.
Școlile postliceale sunt în subordinea Ministerului Educației, care deocamdată nu a oferit un punct de vedere.
În schimb, ministrul Sănătății spune că personalul este testat de organizațiile profesionale și, la angajare, chiar de spitale.
Dacă acestea nu respectă cadrul legal vor fi sancționate, dar nu de către minister, afirmă Sorina Pintea.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!