Un incident grav s-a produs în stația de metrou „Universitate”. Un bărbat care cobora scările rulante a ajuns la spital după ce i-a căzut o bucată de geam în cap.
În imaginile surprinse de un telespectator Digi24 se vede cum victima a primit ajutor de la medici chiar în stația de metrou. Între timp, angajații Metrorex mătură bucățile de sticlă, chiar în fața scărilor rulante.
Nu am văzut exact când s a desprins placa, însă toată lumea a auzit un sunet puternic, am văzut multe cioburi pe jos, prima oară am văzut omul plin de sânge, toată lumea s-a panicat. Am văzut că i-a căzut o placă de sticlă de pe tavan, a avut noroc că purta o șapcă pe cap, a declarat Ana Gheorghe, martoră la incident.
Metrorex a anunțat că se va constitui o comisie.
Călătorul accidentat a fost găsit în stare conștientă, cu o plagă ușoară la nivelul capului și a fost transportat la Spitalul Universitar. În urmă acestui incident regretabil, la nivelul Metrorex, se va constitui o comisie care va stabili împrejurările ce au condus la producerea evenimentului, anunță Metrorex.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!