Acum la Digi FM CIARA FT MISSY ELLIOT - 1, 2 Step

Un mort şi un rănit, în urma prăbuşirii unui pod în Patras, Grecia

Pod prăbușit în Grecia
Credit foto: Captură video Twitter

Un pod pe care se desfăşurau lucrări de reabilitare s-a prăbuşit parţial duminică la Patras, în vestul Greciei, iar mai multe persoane au fost prinse sub dărâmături, au declarat pentru AFP pompierii şi poliţia, care au anunţat că bilanţul provizoriu este de un mort şi un rănit.

"Putem confirma decesul unei persoane", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, în timp ce un purtător de cuvânt al pompierilor anunţase iniţial "o persoană rănită şi una inconştientă", potrivit News.ro. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Postul public de televiziune ERT anunţase că 5 persoane au fost grav rănite, dar această informaţie nu a fost confirmată de autorităţi.

O operaţiune de salvare de amploare este în curs de desfăşurare, pompierii şi ambulanţele fiind la faţa locului. Motivele prăbuşirii nu au fost încă stabilite deocamdată.

Podul se află pe drumul care leagă portul Patras, din sud-vestul peninsulei Peloponez, de Atena.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
Consilierii generali liberali cer demisia directorului ASPA
Un copil din Iaşi a sărit de pe un pod în apă, pentru a nu fi muşcat de câini
grecia, martie 2025 (2)
Căldură record la mijlocul lunii martie, în Grecia, înainte de un episod de ninsoare şi îngheţ
granita grecia turcia
Turcia începe să construiască un zid împotriva migranţilor la frontiera cu Grecia
Houses,On,Sea,Coast,In,Aigiali,Port,(ormos,Egialis),At
După Santorini, încă o insulă din Grecia a fost plasată în stare de urgenţă din cauza...
Te-ar putea interesa și
santorini (5)
Stare de urgenţă în Santorini. Premierul Greciei îndeamnă la calm și anunță că autoritățile...
santorini
Sute de persoane părăsesc insula Santorini după o serie de seisme. „Totul e închis. Nu...
Santorini/ Shutterstock
Zeci de cutremure în jurul insulei greceşti Santorini. Autorităţile au dispus închiderea...
Funeral for former King Constantine II of Greece, Metropolitan Cathedral, Athens, Greece - 16 Jan 2023
Familia regală a Greciei și-a redobândit cetățenia greacă după 30 de ani
Partenerii noștri
Digi24 Explozii masive lângă Moscova! Localități în pericol. Amenințările autorităților pentru presă
Explozii masive lângă Moscova! Localități în pericol. Amenințările...
DigiSport Barcelona - Mallorca 0-0, ACUM pe Digi Sport 1. GOL anulat de VAR
Barcelona - Mallorca 0-0, ACUM pe Digi Sport 1. GOL anulat de VAR
PeRoz Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu...
Film Now Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Donald Trump
Donald Trump, momentele-cheie din primele 100 de zile de mandat. A transformat Biroul Oval...
piata sf petru
Cinci zile de doliu național în Italia, după moartea papei Francisc
papa francisc de paște
Ultimele ore din viața papei Francisc: "Nu a suferit, totul s-a petrecut repede". Ce s-a...
Leonardo DiCaprio, omagiu emoționant după moartea Papei Francisc/ Profimedia
Ce spune Leonardo DiCaprio despre întâlnirea pe care a avut-o cu Papa Francisc. Omagiul adus...