Un polițist din localitatea Potcoava ar fi bătut o femeie până a desfigurat-o. Victima spune că a fost lovită cu pumnii și picioarele și amenințată apoi că va fi îngropată în grădină. Inspectoratul de Poliție Județean Olt a deschis o anchetă.
Femeia fusese chemată de polițist acasă la Nicușor Rotaru pentru a-i zugrăvi pereții, iar pe fondul consumului de alcool și a unor discuții în contradictoriu, agentul a început să o agreseze.
Prima dată m-au chemat la el să-i spun cât îi iau de cameră dacă-i dau cu lavabilă și pe urmă a tras de mine, mi-a rupt hainele. M-a luat la bătaie cu pumnii. A vrut să aibă relații cu mine. A tras de mine, mi-a dat cu picioarele, cu pumnii, cu vătraiul, a vrut să mă taie cu cuțitul. Mă rugau să beau și eu am spus că nu beau și m-au stropit cu coniac și cu bere. A început să strige în gura mare că el mă omoară cu mâna lui, că de la el din casă nu mai scap decât cu picioarele înainte sau moartă și îl trimitea pe cumnatul meu să facă groapă în grădină, că mă îngroapă în grădină, povestește femeia într-un clip postat pe Facebook.
Potrivit IPJ Olt, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe, cercetările fiind făcute sub coordonarea procurorului.
Polițistul de 34 de ani avea permisul de port armă ridicat din 2013 și este la a patra cercetare disciplinară, în două rânduri fiind sancționat. În plus, Nicușor Rotaru a fost inclus și într-un program de monitorizare psihologică. Bărbatul lucrează în poliție din 2006, când a fost angajat prin încadrare directă.
Potrivit unor surse, chiar părinții polițistului ar fi sesizat, în urmă cu mai mult timp, faptul că fiul lor i-a agresat verbal, însă ei nu au depus plângere.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!