Un pod a fost inaugurat între localitățile Căpud și Teiuș, peste râul Mureș. Elevii de la școlile din cele două localități au fost aduși pentru un program “artistic” dedicat realizării podului și primarului din Teiuș, Mirel Vasile Hălălai. O elevă a recitat o poezie „închinată” primarului PSD din Teiuș. Poezia ar fi fost scrisă, potrivit prezentării, de un localnic, conform edupedu.ro.
Evenimentul a început cu prezentatoarea spunând că „Rolul determinant în realizarea acestei lucrări este indiscutabil al Guvernului României care prin PNDL a alocat banii necesari.”
Redăm poezia citită de elevă integral:
„Străbunii noștri în Căpud
Treceau podul de la Teiuș
C-așa a fost lumea lăsată
Mai redusă câte-o dată
Și-au trecut primari mai mulți
Pod peste Mureș n-au făcut
Promisiuni toți au avut
Nimeni nu a venit
Ca să facă ce-au promis
Și-a venit ziua cea mare,
C-un primar ca Hălălaie
Un copil de ceferist
Tânăr, învățat, cinstit
Proiectul pod când l-a găsit
La București l-a și trimis
Podul s-a construit
Și satul a înflorit.
O școală modernizată,
Apă în Căpud băgată.
Domn’ Primar îți mulțumim!
Sănătate îți dorim!
Belșug și fericire,
Să ai parte de iubire!”
Foto: Facebook Primăria Teiuș
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!