Viorica Dăncilă, fost premier al României, a fost numită consilier de strategie al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale din Banca Națională a României.
„Va fi consultant pe strategie”, confirmă pentru MEDIAFAX surse oficiale din BNR.
Inițial, Antena 3 a anuțat că fostul premier urmează să înceapă programul de la data de 1 iunie.
Pentru angajarea în corpul consilierilor, Viorica Dăncilă a depus un dosar şi a susţinut un interviu.
Fostul premier PSD şi candidat la alegerile prezidenţiale va ocupa în cadrul BNR funcţia de consilier pe strategia de sustenabilitate şi energie verde.
Viorica Dăncilă este absolventă a Facultății Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi de la Institutul de Petrol şi Gaze. Ulterior, a terminat și un master în Spațiul Public European la SNSPA.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!