Organizația „Salvați Copiii” sesizează Avocatul Poporului în cazul copilului bătut de preot pentru că ar fi refuzat să se închine.
Reprezentanții ONG-ului vorbesc despre un abuz fizic și emoțional și cer autorităților să verifice dacă minorul este protejat cu adevărat, dar și să monitorizeze derularea anchetei penale.
Potrivit studiilor realizate de „Salvați Copiii” cu privire la abuzul și neglijarea copilului, în mediul urban, 7% dintre elevi sunt agresați fizic de educatori și profesori, iar în mediul rural, mai grav, 14%.
Avocatul Poporului are obligația legală de a verifica dacă s-au îndeplinit toate procedurile efectuate la acea școală. Poate cere anumite probe și împreună cu specialiștii de care dispune să analizeze în ce măsură a fost sancționat autorul și în ce măsură a fost protejat copilul și reintegrat în școală. Legea e foarte clară: orice cadru didactic este obligat să anunțe de îndată Poliția dacă are suspiciuni de un abuz asupra copilului. La fel, părinții trebuie să apeleze la autorități dacă au fost declarații din partea copiilor lor cu privire la abuzuri suferite în școală, a subliniat George Roman, director de programe „Salvați Copiii”.
La sfârșitul săptămânii trecute, un elev de 11 ani a fost internat la spital după ce ar fi fost lovit de profesorul de religie pentru că ar fi refuzat să își facă semnul crucii.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!