Acum la Digi FM TOP 20 DIGI FM cu Cetin ALEX WARREN - Ordinary

Somalia este în pragul foametei, avertizează ONU

Life in a Somali refugee camp in Somali Region, Ethiopia, Africa.
Somalia este în pragul foametei, avertizează ONU Foto: Profimedia

Somalia este în pragul foametei după precipitaţii insuficiente în cel de-al patrulea sezon ploios consecutiv, a precizat marţi Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU (FAO) într-o transmisiune video de la Mogadishu.

''Sute de mii de somalezi se află într-un real pericol de foamete şi deces'', a spus Etienne Peterschmitt.

Recoltele sunt practic inexistente după ce precipitaţiile au fost cu 40% până la 70% mai mici decât de obicei, în funcţie de regiune. Preţurile alimentelor au crescut brusc, iar ajutorul umanitar soseşte cu întârziere, a spus Peterschmitt, potrivit Agerpres.

Circa 7,1 milioane de persoane, echivalentul a 45% din populaţia ţării, întâmpină dificultăţi în procurarea hranei pentru membrii familiilor lor, a spus el. De la jumătatea lui aprilie, numărul persoanelor afectate cel mai dramatic de acest dezastru şi care se confruntă cu foametea a crescut cu 160%, ajungând la 213.000, a spus el.

Circa trei milioane de vite au murit în urma secetei şi a bolilor.

Circa 1,5 milioane de copii suferă de malnutriţie acută.

Conflictul de pe teritoriul ţării împiedică aprovizionarea cu bunuri. Potrivit lui Peterschmitt, FAO are nevoie de 105 milioane de dolari pentru a oferi oamenilor din zonele rurale bani lichizi cu care să-şi cumpere alimente şi pentru sprijinirea agriculturii astfel încât viitoarele recolte să-i facă să rămână în satele unde locuiesc în prezent.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
onu (3)
ONU denunţă „dispreţul fără limite al Rusiei pentru viaţa civililor”, după ce au fost ucişi...
Sagaing
Ploile se adaugă provocărilor din Myanmar, după cutremurul devastator al cărui bilanţ se...
Volker Turk
ONU condamnă suferința inimaginabilă a copiilor ucraineni căzuți în mâinile Rusiei
Closeup,Of,American,Usa,Flag,,Stars,And,Stripes,,United,States
SUA propun o rezoluţie ONU de 65 de cuvinte în care nu menţionează integritatea teritorială a...
Te-ar putea interesa și
Donald Trump
După retragerea din OMS, Donald Trump a semnat și ieșirea SUA din mai multe instanțe ale ONU
Italy: 1.000 migrants reach Lampedusa in the last 24 hours
Peste 2.200 de imigranţi şi-au găsit sfârşitul în Marea Mediterană în 2024
Close,Up,Of,United,Nations,Flag.,The,United,Nations,(un)
ONU cere 47 de miliarde de dolari pentru ajutor umanitar în 2025, într-o lume trecută prin...
Reviewing Qualifications of Proposed Ministers at Iranian Parliament
Iranul neagă întâlnirea dintre un reprezentant al său la ONU şi Elon Musk
Partenerii noștri
DigiSport Steaua - Metaloglobus 1-0, ACUM, DGS 1. Începe etapa a 4-a din play-off-ul Ligii 2!
Steaua - Metaloglobus 1-0, ACUM, DGS 1. Începe etapa a 4-a din play-off-ul...
PeRoz De ce regina Camilla a purtat negru la întâlnirea cu papa Francisc, în timp ce prințesa Charlene are voie să poarte alb
De ce regina Camilla a purtat negru la întâlnirea cu papa Francisc, în...
Film Now Una dintre marile dorințe ale Sandrei Bullock are legătură cu Keanu Reeves: Vreau să fac asta înainte de a părăsi această lume
Una dintre marile dorințe ale Sandrei Bullock are legătură cu Keanu...
Digi World Noi dovezi despre originea Lunii. Cum s-ar fi format singurul satelit natural al planetei Pământ
Noi dovezi despre originea Lunii. Cum s-ar fi format singurul satelit...
Stirile Kanal D Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
ProFM Cum arată și cu ce se ocupă acum Selena de la Candy. S-a mutat în Anglia și deține propria afacere
Cum arată și cu ce se ocupă acum Selena de la Candy. S-a mutat în Anglia...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
delia
Delia a surprins cu un nou look: o perucă brunetă care o schimbă total. Cu...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Donald Trump
Un american care a ameninţat că îl ucide pe Donald Trump a fost arestat
Andreea Beatrice Ana
Andreea Beatrice Ana a devenit vicecampioană europeană la lupte. O sportivă ucraineană a luat...
lumanari aprinse, biserica
Sâmbăta lui Lazăr, 12 aprilie 2025. Tradiții și obiceiuri românești. Ce nu e bine să faci...
Donald Trump
Donald Trump a făcut controlul medical anual și spune că e "într-o formă grozavă": "O inimă...