Membrii sindicatelor afiliate Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii declanşează greva de avertisment, miercuri, în intervalul orar 8:00 -10:00, în semn de protest faţă de condiţiile actuale de muncă şi salariile pe care le consideră inechitabile, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Sindicaliştii avertizează că, în absenţa soluţiilor imediate, vor declanşa greva generală în data de 27 noiembrie 2023.
"În contextul grevei generale, vă informăm că activitatea în toate instituţiile noastre va fi oprită pe termen nelimitat. Din păcate, modul în care clasa politică a înţeles să se raporteze la diferitele categorii sociale, măsurile adoptate, cât şi măsurile neasumate, atitudinea samavolnică, toate acestea au condus spre această decizie radicală - grevă", se menţionează în document.
Conform sursei citate, "motivaţia din spatele acestei greve de avertisment" este susţinută de: condiţii de muncă neoptimizate, deficit de personal, salarii inechitabile, neplata orelor suplimentare, Instabilitatea locurilor de muncă, aplicaţii informatice neoptimizate, neactualizarea statutului inspector de muncă/inspector social.
"Membrii noştri au considerat că este necesar să recurgem la această formă de protest pentru a atrage atenţia asupra problemelor comunicate în nenumărate rânduri clasei politice şi rămase nerezolvate, clasă politică ce a ignorat şi ignoră în continuare realitatea expusă de noi”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!