Suspectul principal în cazul crimei de la Brăila a fost arestat preventiv duminică, 21 iulie, iar mama acestuia a adus în discuție o informație esențială pentru anchetă: victima și-ar fi cunoscut criminalul.
Bărbatul a fost adus duminică în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, după ce sâmbătă, 20 iulie, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, potrivit Antena 3 CNN.
Înaintea deciziei de arestare a suspectului principal în acest caz, familia sa a venit pentru a-i lua apărarea, creând un scandal monstru.
„Dânșii declară și spun că l-au luat de la poartă, din taxi. Noi nu suntem criminali, avem copii, noi am muncit. Nu putea să o omoare pentru un milion sau două milioane pentru o măsea. Nu se poate așa ceva”, a declarat mama suspectului principal al crimei de la Brăila, astfel aducând la cunoștința polițiștilor un detaliu esențial: cei doi se cunoșteau și aveau o legătură prealabilă, potrivit Adevărul.ro.
Rudele bărbatului suspectat de comiterea acestei crime sunt revoltate și fac scandal în fața instanței. Ele susțin că totul este o mușamalizare și că nu există nicio dovadă clară împotriva bărbatului, potrivit Adevărul.ro.
Oamenii susțin că bărbatul este acuzat pe nedrept din cauza antecedentelor sale, dar că acum nu mai este cazul.
De asemenea, familia suspectului afirmă că s-au întâlnit cu el în ultimele zile și insistă că bărbatul era cu ei la spital în momentul în care dentista a fost ucisă.
Anchetatorii afirmă că individul a avut nevoie de 33 de secunde pentru a-și finaliza planul. O cameră de supraveghere l-a surprins când a intrat în cabinetul stomatologic al unei femei de 41 de ani din Republica Moldova.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!