Primele cireşe din acest sezon au fost scoase la vânzare în Piaţa Centrală din Buzău la preţul de 60 de lei kilogramul, sunt aduse din Grecia şi sunt cele mai scumpe fructe de pe tarabe.
Faţă de de aceeaşi perioadă a anului trecut, când un kilogram de cireşe costa în jur de 100 de lei, preţurile sunt ceva mai mici. Chiar şi aşa, cererea este destul de redusă, iar pentru a putea să îşi vândă marfa, comercianţii s-au gândit la oferte alternative, potrivit Agerpres.
"Sunt aduse din Grecia, preţul este de 60 de lei kilogramul, dar vindem şi la caserole cu preţul de 10 sau 15 lei. Nu prea avem vânzare. Sunt primele apărute pe piaţă iar preţurile pentru oameni sunt ridicate", a explicat Daniela, comerciant în Piaţa Centrală din municipiul Buzău.
Clienţii spun că preferă să cumpere două kilograme de carne sau căpşuni mult mai ieftine şi aşteaptă ca luna iunie să vină cu o ofertă mai bogată pe piaţă şi cu preţuri pentru toate buzunarele.
"Am 40 de ani de muncă şi 1.500 de lei pensie, nu îmi permit să cumpăr nici sâmburii", a spus un pensionar, în timp ce o altă persoană aflată la cumpărături a afirmat că preţurile cireşelor sunt "normale la timpul acesta". "Nu prea s-au făcut, deocamdată mai aşteptăm, poate mai scad preţurile", a precizat clientul.
Specialiştii din domeniul pomiculturii spun că în acest an producţia de cireşe ar putea fi ceva mai mică faţă de anul precedent, din pricina frigului care a afectat la începutul primăverii pomii fructiferi.
"Cireşele care au apărut acum pe piaţă sunt din spaţii protejate, din import, mai mult ca sigur. Vorbim de soiuri timpurii. La noi momentan sigur se vor coace mai târziu, pentru că am avut parte de o primăvară destul de rece. Am fost afectaţi de acel îngheţ de la sfârşit de martie, început de aprilie. Coacerea ar putea să fie decalată cu cel puţin o săptămână. La staţiune avem cireşi cultivaţi pe 10 hectare de teren. Urmează să stabilim exact în ce procent ar putea fi afectată producţia din acest an", a declarat, pentru AGERPRES, Andrei Tabacu, inginer în cadrul Staţiunii de Cercetare Pomicolă Istriţa - Buzău.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!