Condiționarea exercitării dreptului la muncă al personalului din unitățile sanitare și din centrele rezidențiale de obținerea certificatului de vaccinare sau de certificatul de testare plătită de către angajat este o măsură lipsită de proporționalitate și inadecvată, arată Avocatul Poporului.
„În exercitarea atribuțiilor sale constituționale și legale, Avocatul Poporului a fost sesizat în privința neconstituționalității a două proiecte de acte normative aflate în proces legislativ: Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private și Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, reglementând condiționarea exercitării dreptului la muncă al personalului care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare publice sau private și al centrelor rezidențiale, de obținerea certificatului digital al UE privind COVID-19”, transmite Avocatul Poporului.
Potrivit ambelor proiecte de acte normative, costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul din cadrul unităților vizate, cu excepția personalului care are indicație medicală pentru nevaccinare.
Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private prevede sancțiunea suspendării contractelor individuale de muncă, respectiv a încetării de drept a contractelor de muncă, în situația în care perioada de suspendare cumulează 30 de zile în situația în care angajații nu prezintă certificatul digital în condițiile prevăzute de aceste acte normative, iar Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 stabilește interdicția accesului în centrele rezidențiale a personalului care nu prezintă certificatul digital sau, după caz, interzicerea desfășurării activităților care presupun contactul cu persoanele beneficiare.
„Recunoscând obligația constituțională a statului de a lua măsuri pentru asigurarea sănătății publice, Avocatul Poporului apreciază că soluțiile legislative care condiționează exercitarea dreptului la muncă al personalului din unitățile sanitare publice și private, precum și al personalului încadrat în centrele rezidențiale publice și private de obținerea certificatului de vaccinare sau de certificatul de testare (cu plata testelor realizată de către angajat), sub sancțiunea suspendării contractului individual de muncă, respectiv a încetării de drept a acestuia reprezintă măsuri restrictive privind exercițiul dreptului la muncă, al egalității în drepturi și al asigurării măsurilor de protecție socială, măsuri lipsite de proporționalitate și inadecvate scopului urmărit”, adaugă Avocatul Poporului.
Potrivit art. 53 alin. (1) din Constituția României, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți poate fi făcută numai prin lege.
„Anul trecut, în contextul pandemiei, Curtea Constituțională a emis mai multe decizii în care a precizat clar și ferm că o asemenea restrângere se poate face numai prin lege ca act normativ aprobat de Parlament, nu prin ordonanțe de urgență sau acte administrative. Așadar, Ordonanța de urgență de modificare a Legii nr. 55/2020 va fi neconstituțională.
Conținutul actelor normative aflate în stadiul de proiect este total inadecvat, din următoarele considerente:
(i) potrivit datelor oficiale furnizate, numărul persoanelor vaccinate în România este, de 5.353.033 (la data de 28 septembrie 2021);
(ii) în urma zecilor de anchete și vizite realizate de instituția Avocatul Poporului atât în centre rezidențiale, în cămine de bătrâni, în centre de plasament, în centre de recuperare, dar și în unități sanitare, s-a constatat un mare deficit de personal în aceste instituții;
(iii) costurile testelor RT-PCR sau al testelor antigen rapid sunt foarte ridicate raportat la puterea de cumpărare a cetățenilor;
(iv) statul nu a intervenit, ca în cazul altor state din Uniunea Europeană, în vederea creării cadrului legal pentru plafonarea prețului testelor de o manieră care să faciliteze cetățenilor accesul la efectuarea acestora, ca măsură de protecție anti-COVID.
Avocatul Poporului apreciază că soluțiile legislative menționate, în forma propusă, sunt de natură să aducă atingere următoarelor prevederi constituționale: dreptului la muncă și protecția socială a muncii, consacrat de art. 41, interzicerii discriminării pe criterii de avere, prevăzută în art. 16 alin. (1) și art. 4 și încălcării dreptului beneficiarilor din centrele rezidențiale la măsuri de asistență socială, recunoscut de art. 47 alin. (2) teza finală din Legea fundamentală”, se menționează în finalul analizei.
Analiza Avocatului Poporului privind cele două proiecte de acte normative aflate în proces legislativ a fost transmisă prim-ministrului, ministrului interimar al sănătății și ministrului muncii și protecției sociale.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!