Sociologul Gelu Duminică a vorbit despre Ana Morodan, pe care a întâlnit-o în urmă cu ceva timp. Influencerul are dosar penal după ce a fost prinsă beată și drogată la volan.
Ana Morodan a fost reţinută de poliţişti pentru 24 de ore după ce nu a oprit la semnalele acestora, a lovit două maşini şi a refuzat să fie testată pentru depistarea alcoolului şi a substanţelor psihoactive. Ulterior, ea a fost plasată sub control judiciar.
După episodul acesta, sociologul Gelu duminică a mărturisit că încă de acum doi el a spus că „la un moment dat va ceda”. El afirmă că există multe persoane în anturajul Anei Morodan care știu de ani buni că aceasta se confruntă cu depresie, dar mulți dintre ei nu ar ajuta-o cu nimic.
„Am cunoscut-o pe Ana Morodan acum vreo doi ani într-un eveniment organizat de BIZ și am vazut o femeie cu sufletul praștie care poza în divă. A vorbit mult despre depresiile ei și cum se afundă în muncă. Într-o discuție pe care am avut-o cu o prietenă chiar după prezentarea ei, am spus că mi-e puțin milă de ea și că se vede că la un moment dat va ceva sub presiunea celor din jur și mai ales sub ”biciul” pe care ea însăși îl folosește împotriva ei.
Ieri, eu am văzut cum arată un om a cărui suflet face implozie. Și cum inconștiența te poate acapara atunci când dependențele întreținute de cei din jur pun stăpânire pe tine. Azi văd cum mulți dintre cei care o ”idolatrizau” până ieri o atacă furibund.
Ana a greșit teribil, și asta a spus și ea. Va plăti pentru asta (și economic, și legal) și bine că nu a suferit nimeni din cauza acțiunilor ei. Însă eu mă uit la cei din jurul ei, care au ”mâncat” din celebritatea ei ca la niște complici și tăinuitori. Pentru că știau de labilitățile ei emoționale și au preferat să ”mănânce” în continuare fără a se gandi la omul care este. Și nici la sufletul ei. Au ”mâncat” fără milă până nu a mai rămas mai nimic.
Am auzit-o o singură dată vorbind și cred că am văzut-o de două ori în viața mea. Nu este genul meu de influiencer și nici nu am colaborat vreodată. Însă era evident, pentru oricine avea ochi să vadă, ca la un moment dat va ceda. Sper ca Ana să înțeleagă ce a adus-o aici, cine îi este aproape, ce trebuie să facă și mai ales ce trebuie să învețe din ce i s-a întâmplat. Pentru că în spatele ”contesei” nu era decât o femeie speriată și, mai mult decât se crede, singură.
În rest, eu nu o judec! A greșit și va plăti! Eu sper să spun femeii Ana Morodan că îi sunt alături și că, dacă pot s-o ajut în vreun fel, o voi face! Și că tot ce i se întâmplă poate deveni punctul din care poate începe ”salvarea” sa...”, scrie Gelu Duminică.
Influencerul Ana Morodan a postat recent un mesaj pe Facebook în care își sfătuiește urmăritorii să nu facă ca ea.
Nu faceți ca mine. Să nu vă credeți mai puternici decât viața, să nu vă lăsați seduși de celebritate și să riscați totul pentru asta. Să nu vă faceți că zâmbiți și că sunteți fericiți când nu mai e niciun pic de soare în viața voastră. Nu merită. Pentru toți ceilalți, am greșit, îmi pare rău că v-am dezamăgit și sunt recunoscătoare că n-am făcut și mai mult rău.
Am vrut doar să fiu o fata iubită și fericită. Acum mi-aș dori să fie posibilă o lume ca într-o poveste pe care am auzit-o odată. Într-o comunitate din Africa, când un om greșește, tot satul vine și îl mângâie și îl îmbrățișează. Ei cred că toți suntem buni și avem nevoie mai mult ca oricând de înțelegere și dragoste umană, atunci când greșim”, a scris influencerul pe Facebook.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!