Vloggerul Selly a fost invitat la Jurnalul de Seară de la Digi 24. El a vorbit despre ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Andrei Șelaru crede că ministrul nu are respect pentru învățământ și asta a demonstrat-o în cele trei mandate pe care le-a avut până acum.
"Sunt foarte mulţi profesori pe care îi am la inimă, am avut noroc de profesori buni, pasionaţi, implicaţi.
Nu cred că e uşor să fii profesor când această meserie îşi pierde tot mai mult respectul. Chiar doamna ministru Andronescu vorbea despre respect, asta mi s-a părut cel mai comic. Nu mi se pare că dumneaei a avut în 3 mandate vreun respect pentru învăţământ. Mi s-a părut, de exemplu, că a creat fabricile de diplome", a spus Selly.
Selly a mai declarat, într-o intervenţie publică anterioară, că şcoala nu te pregăteşte pentru viitor, ci pentru trecut. La Digi24, ministrul Educaţiei i-a răspuns apoi că educaţia civică este o materie care îi învaţă pe elevi despre instituţii şi cum funcţionează ele.
„Am făcut educaţie civică în clasele primare şi la gimnaziu. La gimnaziu am studiat pe un manual neactualizat după intrarea României în UE. Profesoara ne spunea: învăţaţi pentru capacitate! Nu în clasa a opta ar trebui să înveţi despre ordonanţe de urgenţă, ci la liceu, când eşti aproape de vot. Aşa ar trebui să ştii ce face un parlamentar, un ministru, un preşedinte. Ce este ordonanţa de urgenţă, ce face Înalta Curte, ce face procurorul general, ce atribuţii are preşedintele.
Şcoala românească ar trebui să facă mai multe lucruri care să te pregătească pentru actualitate.
De exemplu, şcoala nu te invaţă ce să faci cu banii. Niciodată nu ni s-a explicat nimic despre corupţie.
Nu am fost încurajaţi să criticăm.
Protestul tinerilor neinformaţi, care ies şi ţipă, dar nu ştiu exact despre ce e vorba, nu cred că ajută. Acolo, scoala trebuie să intervină", a spus tânărul, la Digi24.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!