Acum la Digi FM Alex Vidia CARLA-S DREAMS - Te Rog

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru

sf dumitru

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc azi, 26 octombrie, pe Sfântul Dumitru. Sfântul Dumitru este perceput în popor ca fiind dăruit de la Dumnezeu cu puteri vindecătoare, dar şi cu puteri asupra naturii, el fiind cel care desfrunzește pădurile, usucă plantele și îi adună pe toți laolaltă la Focul lui Samedru.

În ajun, cine sare peste focurile vii aprinse pe dealuri este sănătos tot anul şi cine-i tânăr se căsătoreşte. Focul alungă fiarele şi este semn de rod, astfel încât cenuşa şi cărbunii sunt răspândiţi prin curte. Femeile împart covrigi şi roadele toamnei, nuci, mere, struguri şi prune uscate tuturor celor care sar peste foc.

De asemenea, în această zi se pomenesc şi mortii şi se dă de pomană coliva de Samedru, dar și colaci în forma de cruce.

Femeile nu au voie să se machieze, pieptene ori să facă parada modei, avertizează tradiţia. Cele care fac asta vor primi pedeapsa un an dificil din punct de vedere gospodăresc, iar relaţia cu soţul nu va fi una uşoară.

Nu se lasă mizerie în curtea casei. Înainte cu două zile de Sfântul Dumitru trebuie strânse toate deşeurile, crengile uscate şi frunzele pline de noroi din curte.

În Bucovina, persoanele care vor semăna usturoiul după Sânmedru vor avea parte anul viitor doar de pagubă. În Oltenia, cine păstrează cu stricteţe tradiţiile are gospodăria protejată de lupi.

Şi tot acum, cine are datorii şi le plăteşte ca să meargă bine anul viitor.

Cei care nu dorm până după ora 12 noaptea vor fi mahmuri tot anul, iar cei care se culcă mai devreme de 12 vor fi norocoşi şi energici în următoarele 12 luni.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
florii
Tradiții și obiceiuri de Florii. Semnificația sărbătorii și numele sărbătorite
lumanari aprinse, biserica
Sâmbăta lui Lazăr, 12 aprilie 2025. Tradiții și obiceiuri românești. Ce nu e bine să faci...
Sfântul Vasile
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile, prima mare sărbătoare a anului. Peste 500.000 de...
Crăciunul/ Shutterstock
Crăciunul - sărbătoarea familiei. Credinţe, obiceiuri populare şi superstiţii
Te-ar putea interesa și
Beautiful,Christmas,Tree,With,Decor,Against,Blurred,Lights,On,Background
Obiceiuri de Ajun şi de Crăciun la români. Ce să faci ca să ai noroc
mancare la ceaun, pomana porcului
Ignatul, tradiția din 20 decembrie. Ce obiceiuri se respectă în această zi
mihail
Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, "păzitorii oamenilor de la...
Closeup,On,Red,Chrysanthemum,Flowers,In,The,Garden,In,Sun
Obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Dumitru. Ce nume se sărbătoresc pe 26 octombrie
Partenerii noștri
Digi24 Trump refuză să vândă Patriot Ucrainei. „Nu pornești război împotriva cuiva de 20 de ori mai mare și apoi speri să primești rachete”
Trump refuză să vândă Patriot Ucrainei. „Nu pornești război împotriva...
DigiSport Ionuț Radu, record în Serie A! Românul a renăscut la Venezia
Ionuț Radu, record în Serie A! Românul a renăscut la Venezia
PeRoz Monica Gabor are aceeași siluetă ca atunci când era model în România. Acum câteva luni a devenit mamă în secret
Monica Gabor are aceeași siluetă ca atunci când era model în România. Acum...
Film Now Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri: "Domnule, devii mai frumos pe zi ce trece"
Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D 3 locuri de vis din județul Suceava. Tu le-ai văzut?!
3 locuri de vis din județul Suceava. Tu le-ai văzut?!
ProFM Katy Perry, luată în râs pentru că a sărutat pământul după călătoria în spațiu: "Ce dramatic! Ați fost acolo pentru 20 de secunde"
Katy Perry, luată în râs pentru că a sărutat pământul după călătoria în...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Regele Charles și fiul lui, prințul Harry
Relația dintre prințul Harry și regele Charles, în continuare tensionată, în ciuda faptului că...
Crin Antonescu, Pro-European Candidate For The Presidency Of Romania, Bucharest - 26 Jan 2025
Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să...
Mark Zuckerberg, Facebook, date personale
Mark Zuckerberg a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a cumpărat Instagram: „E greu să...
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă şi va fi oferită tuturor delegaţiilor...